A avea un prieten, spune poetul, înseamnă a avea un înger. Dar a pierde un prieten?
A pierde prietena de-o viață, pilonul care susținea lumea de ieri și singura mărturisitoare a acesteia, înseamnă prăbușirea în neant a universului particular. E ca și cum cerul s-ar goli de îngeri. O lume și-a pierdut corporalitatea, esența umană. Lumea mea e, de acum, în spațiul de acasă, o lume a umbrelor.
Rămân amintirile, frânturile de frază. „Amy, uite cum cad frunzele”, spunea Puicuța într-o toamnă veche, dintr-un alt secol.
Dr. Elvira Viorela Decher, medic primar in kinetoterapie si reumatologie, prietena mea, era o ființă aleasă, de o fragilitate și sensibilitate asemănătoare spiritului marilor poetese, de o finețe aristocratică și o generozitate pur creștină. Un om atât de bun încât adeseori credeai că undeva își ascunde aripile de înger.
Puica a plecat spre lumea de ieri, acolo unde umbrele au strălucire veșnică, acolo unde e atâta lumină încât cresc stele, iar frunzele nu cad niciodată.
Acolo ne vom reîntâlni. Plecăm pe sărite, dar știm că ne vom regăsi.
Îți mulțumesc, Puicuța, că m-ai însoțit pe căile întortocheate ale vieții aproape 40 de ani.
Acum ne rămâne să deslușim labirintul eternității.
Dumnezeu să te odihnească!
Amy Tamaș